Întâlnirea Ponta – Băsescu pentru numirea procurorilor șefi a picat

Întâlnirea Ponta - Băsescu pentru numirea procurorilor șefi a picat
Publicat: 02/04/2013, 13:02
Actualizat: 26/03/2015, 17:54

Premierul Victor Ponta nu se mai întâlnește cu președintele Traian Băsescu în această după amiază pentru a stabili numele celor care vor ocupa funcțiile de procuror general al României și șef al Direcției Naționale Anticorupție. La ieșirea de la ședința cu secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, primul-ministru a anunțat că scenariul desemnării rapide, după o negociere cu președintele, la care se arătase dispus în postura de ministru interimar al justiției, iese din discuție după ce membrii CSM au cerut revenirea la procedura de selecție cerută de Comisia Europeană fostului ministru Mona Pivniceru.

„O să discut cu președintele să-l anunț asupra concluziei”, a spus Ponta la final, explicând că îi va da un telefon șefului statului.

Ponta și Băsescu stabiliseră să se întâlnească la Cotroceni după discuția cu procurorii din CSM pentru a demara oficial procedura de desemnare a șefilor de parchete înainte ca mandatul de șase luni de interimat al lui Daniel Morar la Parchetul General să se încheie pe 3 aprilie.

Potrivit lui Ponta, cel mai probabil selecția procurorilor prin concurs va începe după desemnarea unui nou titular la Justiție pentru care premierul a anunțat deja că se vfa consulta cu președintele înainte de nominalizare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Radu Mazăre, de fapt. Roxana e...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Simona Bucura-Oprescu, anunț important pentru pensionarii din România! Cine sunt seniorii care vor beneficia de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Se montează obligatoriu pe mașini de la 1 iulie. Decizia UE devine lege și în...
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
EXCLUSIV! Feli Donose, confesiuni despre noul iubit: ”Mă bucură ceea ce trăiesc de o perioadă”
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
„Stratul D” al Pământului: O relicvă misterioasă la 3.000 de kilometri adâncime
×